Cozmin Stoica

Candidat la Consiliul Local
Cozmin Stoica este un tânăr antreprenor în domeniul comercializării pieselor și accesoriilor auto, de profesie inginer, licențiat în Ingineria Autovehiculelor.
Experiență:
9 ani
Email:
office@orasuloamenilorbuni.ro

Biografie

   Cozmin Stoica mă numesc și sunt unul din fiii acestei urbe ce a oferit României atâția oameni de valoare. Indiferent de locurile pe unde m-a purtat viața în toți cei 13 ani de când sunt plecat din Fălticeni, întotdeauna m-am mândrit cu orașul din care provin și mereu mi-am dorit să revin acasă pentru a contribui la procesul de dezvoltare și modernizare atât de necesar localității noastre.

   Încă de la terminarea facultății am fost supus multor provocări din punct de vedere profesional, în 2011 având de ales între a accepta un post în cadrul unei instituții de stat, câștigat în urma unui examen la Ministerul Transporturilor, dar fără perspectivă de viitor și un job în domeniul privat, care îmi oferea șanse concrete de dezvoltare în viitor. Am ales locul de muncă ce mi-a permis să mă dezvolt ca individ, atât din punct de vedere personal cât și profesional și unde am reușit să îmi pun în practică ideile. Rezultatele nu au întârziat să apară, începând cu anul 2015 proiectele de vânzare de accesorii auto propuse de mine, au propulsat distribuitorul auto pentru care am lucrat, pe locul I în topul distribuitorilor acelui brand din toată Europa și am rămas în top 5 mulți ani de zile, depășind distribuitori din țări precum Germania, Elveția, Austria, etc. Am demonstrat astfel că o idee bună și spiritul de inițiativă aplicate corespunzător pot oferi rezultatele mult așteptate.

   Din punct de vedere personal, sunt căsătorit și sunt tatăl unui băiețel minunat de 2 ani. De asemenea mă mândresc cu familia din care fac parte iar alături de surorile mele, am reușit mereu să-i facem mândri pe părinții noștri, demonstrând astfel că eforturile depuse de ei, nu au rămas fără ecou.

De ce am ales să mă implic în politică? Principalul motiv este pentru că îmi doream de foarte mult timp să contribui la schimbarea lucrurilor în bine, să îmi pun în valoare competențele pentru creșterea calității vieții locuitorilor orașului. Oportunitatea a aparut o dată cu proiectul lui George Mîndruță de a schimba Municipiul Fălticeni într-un oraș dezvoltat, atrăgător pentru investitori, verde, într-un oraș mai bun, în Orașul Oamenilor Buni. Echipa din care fac parte este dinamică, cu foarte mulți profesioniști din diferite domenii de activitate, cu intenții bune, dornici ca și mine să pună umărul la construcția unui oraș la standardele occidentale. Experiența și profesionalismul dobândit în cei aproape 9 ani de activitate ca și coordonator în cadrul unei rețele de vânzari auto și piese auto, personalitatea mea și devotamentul de care am dat dovadă în toate proiectele în care am fost implicat, cred că vor aduce un plus proiectului inițiat de George Mîndruță.

Educație

  • 2003 – 2007

     Colegiul Național “Nicu Gane” din Fălticeni

      Profil Matematică – Informatică
  • 2007 – 2011

Universitatea Politehnica din București

     Ingineria Autovehiculelor – Facultatea de Transporturi

  • 2011 – 2013

Universitatea Politehnica din București

     Master – Sistemul Integrat Om – Autovehicul – Mediu

Aptitudini profesionale

Managementul proiectelor
95 %
Public speaking
85 %
Leadership situațional
90 %

Competențe

  • Gândire strategică;
  • Abilități de comunicare și negociere;
  • Gândire critică;
  • Capacitate de analiză și sinteză;
  • Abilități organizatorice;
  • Abilitatea de a lucra sub presiunea deadline-urilor.

Contactează-ne